Suntem mereu în cautare de timp pentru că niciodată nu este de ajuns, trăim doar pentru timpul din weekenduri care trece mai repede decât putem procesa și iar ne trezim că este luni și o luăm de la capăt. Toul se întâmplă repede și din inerție ne este foarte greu să ne oprim un moment și să ne amintim că pentru lucrurile de valoare trebuie să avem răbdare. Acest stil de viață ne poate catapulta în cea mai cruntă depresie din care, nu știu cine ne-ar putea smulge, dacă Dumnezeu nu ar fi prezent în viețile noastre.

În ritmul aceste extrem de accelerat, suntem prinși în rutine zilnice, programări în diferite locuri, activități de tot felul și dacă nu suntem atenți, viața deoadată ne-o ia înainte și ne trezim că am rămas urmă, cu sentimentul de neputință, poate chiar incompetență, iar cea mai la-ndemână reacție este izolarea și declararea oficială a înfrângerii. Altfel spus, societatea în care trăim, ne obligă să facem rost de soluții ieftine și rapide care să satisfacă instantaneu nevoile noastre ca să nu rămânem în urmă și să facem față. Din punctul meu de vedere, cel mai dăunător efect al acestui stil de viață se revarsă asupra copiilo, care nu au cum să învețe să aibe răbdare. Și atunci când devin adulți, nu știu cum să proceseze situațile în care vor trebui să aștepte pentru a vedea rezultatul. 

Cel mai ideal ar fi să fim învațați în scoală despre cum să facem față stresului cotidian, cum să dezvoltăm și să practicăm abilitatăți de organizare și planificare, dar pentru că nu avem la dispoziție astfel de instrumente, ne trezim că facem parte din societate și trebuie să ne descurcăm și să învățăm din mers. Pe deasupra, lucrurile se întâmplă foarte repede și parcă nu reușim să ținem pasul cu ele.

Pentru astăzi am un îndemn: În secolul vitezei, învață răbdarea…

Pentru lucrurile de valoare trebuie în primul rând să muncești și în al doilea rând să aștepți până să te poți bucura de ele. Vreau sa vă povestesc cum am început eu să învăț răbdarea

Atunci când Dumnezeu m-a chemat acasă, una dintre primele lecții de care am avut nevoie a fost să învăț să am răbdare, iar despre metoda prin care m-a învățat asta pot doar să spun că eu am perceput-o ca fiind dureroasă și lungă. El mi-a arătat ceea ce vroia să facă în viața mea, dar nu mi-a spus în cât timp voi vedea rezultatele. Si cum timpul trecea (când mă refer la timp, mă refer la zile de fapt), frustrarea mea creștea tot mai tare pentru că nu vedeam împlinindu-se ceea ce El mi-a promis, iar asta mă făcea să îmi pierd răbdarea care era oricum foarte puțină. Îmi amintesc că după 2-3 luni, eu eram deja la tronul de Slavă al Lui Dumnezeu cerându-i explicații despre promisiunile Lui care nu aveau nici cea mai mică formă de manifestare în imediata mea apropiere. Iar din partea lui Dumnezeu am primit numai tăcere…pentru că eu trebuia să învăț să am răbdare. A urmat o perioadă de maximă îndoială, frustrare, disperare, în care am crezut că am făcut cea ai mare greșeală să las totul și să îl urmez pe un Dumnezeu pe care nu l-am văzut niciodată și despre care, atunci, în acele momente de agonie, eram convinsă, că doar mi-am închipuit eu că ar fi real. Am căzut în cea mai oribilă stare în care nu mai fusesem până atunci pentru că firea mea, care până în acel moment a fost ținută de Dumnezeu în liniște, a început să își ceară drepturile și a declarat război cu duhului meu care era convins că eu eram pe calea cea bună. A fost nevoie să mă lupt intens cu mine însămi și să aleg să am încredere în primisiunea lui Dumnezeu. Din momentul în care am luat această decizie, am simțit cum Dumnezeu s-a bucurat pentru mine că reușisem să trec peste firea mea. Am decis că voi avea răbdare și nu voi grăbi procesul. Acela a fost momentul în care starea mea de agonie s-a dizolvat ca și cum nici nu ar fi fost și am reușit să iau fiecare zi așa cum venea și să mă bucur de procesul de transformare prin care treceam.

Câtă vreme trăim în afara lui Dumnezeu agonisim tot felul de trăsături de caracter care trebuie înlăturate pentru că nu ne sunt de folos în planul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru noi. De aceea trebuie să avem încredere în procesul Lui de transformare. Dumnezeu este în afara timpului și spațiului, El vede în noi ceea ce noi nu putem încă vedea pentru că nu s-a materializat. Procesul de transformare este mai mult sau mai puțin dureros, iar o mare contribuție o are pariciparea noastră interactivă. Cu cât acceptăm mai repede să renunțăm la ceea ce El ne cere, cu atât mai repede trecem peste.

Binențeles că fiecare merge pe traseul său și situațiile diferă de la caz la caz. Dacă ești în faza în care înveți răbdarea, vreau doar să te încurajez, să-ți spun că te înțeleg și că mai e un pic. Întotdeauna merită să aștepți timpul lui Dumnezeu. Chiar dacă lumea care ne înconjoră ne împinge să facem totul repede, ca pe bandă rulantă, Dumnezeul nostru nu socotește timpul ca noi. Ai încredere și mai rezistă înca puțin. Construiește cărămidă cu cărămidă, e un proces anevoios, dar crede-mă că merită. Îmi amintesc când ViataAltfel era doar o idee în mintea mea, iar acum după doi ani de muncă minuțioasă, pentru care nu eram deloc pregătită, oamneni de tot felul se bucură de ceea ce am construit împreună cu Dumnezeu.

În toate domeniile vieții noastre avem nevoie de răbdare, așa că, dacă ne îndeletnicim cu ea, nu vom avea decât de câștigat.

Trăește fiecare zi așa cum vine și lasă-te în mâna Celui care mereu știe mai bine.

Până marțiea viitoare, Trăiește ViataAltfel!

Pebtru varianta video click aici