Bine ai venit!

Eu sunt Raluca Balas

Creatoarea viataaltfel.com

În primul rând, vreau să te felicit că ai ales să urmezi Calea lui Isus! Nu mulți o fac, de aceea, permite-mi să sărbătoresc cu tine acest lucru! De unde știu că faci asta? Păi, pentru că, în acest moment, puteai să fii oriunde altundeva, să citești orice altceva, la fel ca oricine altcineva; dar ai ales să te oprești aici știind că este un blog creștin. Asta mie îmi miroase, cel puțin a curiozitate și mă face să strig către cer, spre Creatorul nostru pentru încă un suflet salvat.

​Sunt foarte încântată să împart cu tine experiența mea personală cu Dumnezeu și felul în care El mi-a transformat viața. Sper să îți fie de folos și să te inspire, să te încurajeze și să te ajute să perseverezi pe drumul tău.

​Cea mai grea perioadă de când Dumnezeu a început să lucreze în viața mea, a fost la început, când nu cunoșteam pe nimeni care să mă ajute să înțeleg procesul prin care treceam. Eram doar eu, Biblia și Duhul lui Dumnezeu care mă îndruma pas cu pas. Știu ce înseamnă confuzia, neîncrederea și singurătatea pe această Cale, pe care mă bucur nespus că ai ales să mergi, de aceea, îți stau la dispoziție cu toată dragostea. 

​Sunt determinată să îți ofer surse și resurse pentru a-ți consolida încrederea în Dumnezeu și a-ți aprofunda relația personală cu El.

​Tot ce vei găsi aici este doar pentru edificarea sfinților (printre care ești și tu), pentru zidirea Bisericii lui Cristos și pentru a oferi o platformă prin care să ne unim, să ne susținem unii pe alții pentru a trăi așa cum Isus ne-a învâțat.