Ai avut vreodată momente în care orice urmă de speranță a dispărut, când în orice direcție te-ai uitat ușile se închideau în fața ta, când ai fost copleșit de disperare, neîncredere și nu știai ce să faci să ieși din situația aceea? Ai avut vreodată zile în care ai simțit că ești la capătul puterilor, că te sufoci, că nu mai poți merge înaine nici măcar un centimetru? Acele zile în care te simți singur, abanonat, neînțeles, când știi că indiferent ce faci, nu poți schimba situația în care ești. Eu da, și multi ani nu am înțeles ce este și de ce este permisă suferința; în mintea mea, nu puteam face legătura între frumusețea vieții și a întregii creații și acele perioade când simți că singura soluție este să nu mai exist.

Suferința vine fără să anunțe, nu pregătește terenul, vine din ce direcție vrea, îți răstoarnă realitatea cu susu-n jos într-o secundă și nu ține cont de nimic: nici de statutul social, nici de problemele deja extistente, nici măcar de vârstă. Vine ca un buldozer, dărâmă tot și te lasă pe tine să aduni mizeria făcută.

Indiferent ce metode de apărare folosești, ea nu ține cont de ele, mereu își reconfigurează strategia și atacă mai puternic, mai fără milă, nu are avlori morale și nimeni nu o poate evita. Suferința este prezență în lume pe toate planurile.

Deci dacă suferința este atât de prezentă și inevitabilă, care este soluția? Care este metoda de abordare a problemei astfel încât efectele ei distrugătoare să fie atenuate?

Înainte ca Dumnezeu să se întâmple în viața mea, opuneam atât de multă rezistență suferinței, încât îmi consuma toată energia. Fugeam de ea, credeam că dacă nu o bag în seamă, cumva ea va dispărea, îmi ocupam timpul cu orice, numai să nu mă confrunt cu ea. Dar cu trecerea anilor, se tot adăugau răni noi peste cele vechi care încă nu erau vindecate. Și umblam prin viață cu răni deschise, sângerând peste tot ce era în jurul meu, dar nu știam care cum să abordez corect situația. Eram mereu în gardă, gata de atac, pregătită să fac față următoarei lovituri, dar înainte să-mi dau seama, mă lovea de unde nu mă așteptam. Cu fiecare episod dureros, mai ridicam încă un zid de protecție în spatele căruia credeam că sunt în sigurață. Numai după intervenția lui Dumnezeu în viața mea am, realizat că inima mea era într-o fortăreața: nimic nu intra, nimic nu ieșea din ea. Iubeam, dar iubeam cu rațiunea, nu cu inima, pentru că ea era baricadată în turnul cetății ca să nu sufere.

Prezența lui Dumnezeu m-a ajutat să-mi accept suferința. Mi-a schimbat perspectiva din care priveam evenimentele negative din viața mea. M-a ajutat să canalizez energia negativa acumulată în decursul anilor înspre ceva pozitiv. Acum înțeleg că suferința este permisă pentru maturizare. Nu o putem evita, ea face parte din viață. Și deși ar fi interesant să pot spune că dacă alegi să mergi pe Calea lui Dumnezeu, nu vei mai experimenta niciodată suferința de niciun fel, nu pot susține lucrul acesta. Din contră, suferința pe Cale este garantată. Dar, ceea ce face diferența este că atunci când ești copil de Dumnezeu, suferința capătă sens. Nu este degeaba, ea participă la maturizarea ta, devine un învățător foarte bun, iar după ce ai trecut examenul, poți folosi cunoștiința acumulată pentru a-i ajuta pe cei care trec prin evenimente similare. Eu acum pot să recunosc simptomele acelorași suferințe prin care am trecut și am capacitatea să înțeleg că reacțiile oamenilor au legătură cu suferințele prin care trec sau au trecut, nu cu personalitatea. Suferințele mele mă ajută să nu arunc judecăți peste cei din jurul meu, ci îmi oferă o punte de legătură prin care pot ajunge la inima lor pentru a-i ajuta.

Înainte de Dumnezeu, toate experiențele negative prin care am trecut au fost fără sens, nu își aveau rostul în viața mea și nu le găseam explicația; știam doar că mă doare atât de tare încât nu vreau să mai trec prin așa ceva. Eram decisă să fac tot ce îmi stă în putere să nu mai permit suferinței să mă atingă, dar mă luptam cu morile de vânt. Mai mult, în mintea mea prindea contur o întrebare foarte comună între oameni, și anume: Ce fel de Dumnezeu permite suferințe atât mari încât ai impresia că singura rezolvare este dispariția ta. Dar când am înțeles identitatea lui Cristos ca și Fiu a lui Dumnezeu care a venit pe pământ (deși nu era obligatoriu) pentru a deschide o cale de acces tuturor oamenior spre Dumnezeu prin expunerea de bună voie la cea mai mare suferință posibilă, totul a căpătat sens.

Noi oamenii trăim într-o lume decăzută (din slava cerească în care am fost inițial creați), datorită deciziei lui Adam si Evei de a încălca singura poruncă lăsată de Dumnezeu în gradina Edenului. Acest lucru este un fapt de sine stătător, nu se poate schimba, asta este, nu poți face nimic în privința asta, trebuie să te împaci cu ideea. Aici găsești un articol mai detaliat despre acest subiect. Rezolvarea acestei situații atât de finite, a adus-o Cristos prin îndeplinirea misiunii Sale.

Suferința este permisă de Dumnezeu pentru maturizarea noastră, pentru a putea înțelege Crucea și necesitatea ei. Prin faptul că Isus a înviat din morți, ne-a demonstrat că, suferința, atât fizică cât și sufletească, are antidot și ca nu sunt chiar așa de invincibilă precum pare. El, Cristos a suferit pedeapsa, a murit moartea, a înviat pentru a-mi oferi mie victoria Sa asupra oricărei situații cu care mă confrunt de-alungul vieții mele. El este învingător și din cauză că El locuiește în mine și eu sunt învingătoare si pot să trec prin orice, pentru că pot totul în El.

Din acest motiv, atunci când mă confrunt cu o situație în care eu nu vreau să fiu, certitudinea mea este că totul este îngăduit de Creatorul meu, spre evoluția mea și binele meu și că dacă este îngăduit înseamnă că pot, iar atutudinea mea este resemnată și deschisă. Iar în momentele cu adevărat grele, pot să merg cu încredere la Tatăl meu pentru ajutor, știind că El este întotdeauna acolo pentru mine.

În cuvinte puține, suferința este inevitabilă, dar în Cristos ea capătă sens, și mereu este spre binele tău. Schimbă perspectiva din care o privești și fii dispus să înveți lecția pentru a trece examenul. Toate au un scop și nimic nu este la întâmplare.

Cei ce urmează Calea, au o atitudine diferită când vine vorba de probleme. Ei nu disperă, ci sunt resemnați voinței lui Dumnezeu pe toate planurile.

Ei trăiesc, dar trăiesc ViațaAltfel.

Așa că, dacă trăiești în afara lui Dumnezeu, toată suferința ta este în van. Dar în Dumnezeu, ea capătă sens, iar răsplata resemnării tale în suferință este garantată.

Nu suferi degeaba, intră sub protecția Creatorului tău prin Cristos și lasă-l să transforme situațiile negative în sursa puterii tale.

pentru variata video click aici