De unde vin războaiele, foametea, lipsurile, problemele și toate conflictele dintre noi? Cât de des am auzit expresia „dacă Dumnezeu există, de ce îngăduie atâta suferință”, sau „unde este Dumnezeu când atâția copii mor de foame”, sau „de ce nu intervine El cât cineva este abuzat sau maltratat în vreun fel„?

Foarte ușor pasăm vina mereu la alții, fără să luăm în considerare contribuția noastră proprie la haosul prezent în lume. Mereu de vina este statul, guvernul corupt, seful prea arogant, salariul prea mic, dobânda de la bancă, soferul din față, etc.

Vrem ceea ce nu avem și nici nu ne permitem să avem, invidiem, dar noi înșine nu suntem capabili să obținem și să susținem ceea ce invidiem, ucidem bebeluși în pantece și ne autoconvingem să rămânem indiferenți la crimă, susținem razboaie inutile, ne angajam în conflicte fictive și ne ridicam om împotriva altui om, ne urâm unii pe alții din generații în generații, nu mai îngăduim nimănui să ne corecteze când greșim, nici nu mai vrem să auzim că am greșit, nu mai avem voie să avem părere personală despre nimeni și nimic, dacă totuși ne spunem părerea devenim stigmatizați ca aroganți și critici. Oare cât ne mai trebuie să realizam că noi suntem cei ce creaza suferință în lume?

Vedem degradarea și suntem conștienți că este atât de grav, încât unele lucruri sunt ireversibile, vedem că felul în care am trăit, a conclus cu distrugerea planetei până la nivelul în care este improbabil ca ea să mai susțină noua generație. Familia, rar este compusă din mamă, tată și copii; nu mai suntem dispuși să facem compromisuri, nu mai reparăm ce s-a stricat ci înlocuim pur și simplu; vrem noutate; ne punem încrederea în propriile forțe, reducem conștiința la tacere și ne lăsăm conduși de instincte și sentimente; susținem că nu mai avem nevoie de Dumnezeu și trăim de parcă am fi invincibili și eterni; ne amăgim cu ideea că nu mai este la modă să stai în genunchi în fața Creatorului; nu mai considerăm o virtute a ne smeri, ci mai degrabă ne provoacă repulsie. Și totuși suntem mândri că ne tragem din daci, care erau printre primele popoare monoteiste din lume. Strămoșii nostrii știau că există un singur Dumnezeu viu, adevărat și vrednic de urmat, chiar dacă erau înconjurați de popoare politeiste și ar fi putut să le influențeze credința.

Toate lucrurile indică spre nevoia unui Salvator. O putere divină care să facă dreptate șă instaureze pacea și să readucă omenirea la ceea ce a fost inițial creată să fie.

Și toate încep cu „Eu sunt Cel ce Sunt”.

Tu îl cunoști personal pe Dumnezeu, singurul Dumnezeu adevărat și viu?

Vreau să te provoc să gândești mai profund decât de obicei punându-ți următoarele întrebări: dacă lumea s-ar sfârși acum, în clipa asta și ai fi fața în fața cu Dumnezeu, care ar fi sentința ta? Cât de sigur ești pe iubirea, iertarea și mila Lui? Cum ai pleda la cazul tău, vinovat sau nevinovat?

Fac apel acum la conștiința ta!

Majoritata oamenilor, care încă au o formă de credință în Dumnezeu dar îi reneagă puterea, aleg să își creeze în imaginația lor un dumnezeu care tolerează păcatul în care ei sunt însclăviți de bună voie. Fiecare om se consideră a fi un om bun, că doar nu a făcut fapte atât de rele ca să merite iadul. Si în definitiv, ce fel de Dumnezeu ar crea un loc atât de înfricoșător ca iadul din biblie.

Avem tendința să ne comparăm între noi, iar asta ne dă un sentiment de ușurare, deoarece întotdeauna este cineva mai bun sau mai rău decât noi înșine. Făcând acest lucru, devenim din ce în ce mai toleranți cu încâlcarea legii lui Dumnezeu justificând și minimizând fiecare greșeală, că doar cine mai ține toate cele 10 porunci, nu? Știi exact despre ce vorbesc, despre minciunile nevinovate aruncate ici colo, nu din alea grave, doar mici și neserioase, dar în fața lui Dumnezeu tot minciună se numește; despre însușirea de lucrușoare care nu îți aparțin, chiar dacă sunt de mică valoare, dar tot furt este, despre Numele Domnului „Doamne..!” aruncat la voia întâmplării, ignorând că tocmai ai luat numele Lui în zadar încălcând prima poruncă, despre aruncatul de priviri pofticioase, că doar cine se mai poate abține cu atâtea ispite în jur deși Isus a spus că cine se uită și poftește în inima sa, se face vinovat de adulter, despre mici zvonuri lansate la întâmplare despre oameni pe care nu prea îi agreezi, uitând că ai putere de viață și de moarte în vorbele tale, șamd.

Dar indiferent dacă ne place sau nu, Dumnezeu ne compară cu standardul Său, care este legea Lui (cele zece porunci, care apropo, sunt porunci, nu sunt cele 10 sfaturi sau îndemnuri, ele au caracter obligatoriu). El este judecătorul suprem și El va instaura dreptatea fără să poată fi mituit, îmbunat sau impresionat. Dacă te-ai regășit în „micile” scăpări de mai sus, sentința este clară. Nu este nici unul care să nu fie condamnat de cele de mai sus, noi toți am păcătuit și am căzut din slava lui Dumnezeu, totuși, există o speranță.

Ce a făcut Dumnezeu pentru ca toată populația pământului să nu sfârșească în iad? A deschis o cale de acces în raiul Său prin Isus. Mulți oameni știu acest lucru, dar în produnzime, actul lui Cristos Mesia are implicații legale. Noi am încălcat legea lui Dumnezeu, Isus a executat pedeapsa în locul nostru, ceea ce ne dă dreptul legal să fim liberi. Suntem îndreptățiți în mod gratuit, prin harul Său, care este Isus Cristos.

Deci compară-te cu cele 10 porunci, care sunt un barometru prin care faci cunoștiință cu standardele Dumnezeului nostru.

El știe cine ești, cum gândești și tot ce este în inima ta, chiar dacă nu verbalizezi asta, pentru că El te-a proiectat până la cel mai mic detaliu. În fața Lui nu ai cum să te prefaci, ești complet descoperit. El vede cât de greu îți este să îl urmezi și tocmai de aceea îți vrea inima, pentru a-i schimba dorințele. Dumnezeu este conștient de cât suntem de incapabili să ne abținem și că nu avem nicio șansă să ne ridicăm la standardele Lui și tocmai de aceea, face El toată munca .Nu ne cere decât să avem încredere.

Prin abandonare totală și supunere la voința lui Dumnezeu, devi martorul celui mai important și frumos miracol pe care un adevărat creștin îl experimentează: nașterea din nou. Este acel proces în care, strat cu strat, Dumnezeu înlătură din viața ta tot ce te ține captiv și te împiedică să fi cu adevărat liber. Îți înoiește mintea și felul în care înțelegi lucrurile, îți rearanjează prioritățile și îți pune în inimă dorința de a-L cunoaște tot mai mult. Prin Duhul Sfânt, te înștiințează despre următoarea mișcare pe care trebuie să o faci si toată viața ta se transformă sub ochii celor din jurul tău. Încet, încet, ajungi să Îi cunoști vocea și dezvolți o relație personală cu El însuși și Dumnezeu devine dintr-o dată Dumnezeul tău. Te vei trezi că trăești o viață nouă, și total diferită față de ce știai înainte, cu Isus în centrul ei și că nici nu mai rezonezi cu cel care ai fost până nu demult. Persoana dinainte ți se pare a fi un străin, cineva distant și amintirea eu-lui tău vechi nu face altceva decât să scoată în evidență puterea lui Dumnezeu de a transforma chiar și cea mai împietrită inima. Viața ta va fi inundată de o pace supranaturală și vei realiza că asta caută toată lumea, iar inima ta va fi umplută de o bucurie pe care greu o vei putea descrie; pacea și bucuria te vor urma peste tot și lumea va deveni curioasă de radierea ta.

Dumnezeu este lumina și nu este întuneric în El. Dacă pretindem că îl cunoaștem, dar ne complacem într-un stil de viață lăbărțat și la modă, ne mințim singuri. Dacă susținem că suntem buni și fără păcat, ne înșelăm pe noi înșine. Prezența Lui va fi reflectată de stilul nostru de viață. Suntem în lume dar nu din lume. Dumnezeu nu se va putea identifica cu noi dacă reacționăm instinctiv fără a ne controla pornirile trupului. El nu ne-a dat un duh de frică, ci dragoste, putere și o minte sănătoasă de care să ne folosim și să Îl reprezentăm în lume așa cum este El cu adevărat.

Acum, mai mult ca nicio dată este momentul să alegem. Viața orientată spre lume sau renașterea la viață veșnică care este invizibila momentan. Nimeni nu mai poate nega cât de tare s-a amplificat nevoia unei intervenții supranaturale pentru a salva omenirea de ea însăși, intervenție care va produce divizia între copii lui Dumnezeu și ceilalți. Nu există scurtături sau ocolișuri ci negru sau alb, viața sau moartea, de aceea este foarte important să ai răspunsul la întrebările de mai sus și să accepți invitația Lui Dumnezeu la o viață nouă. Nu contează cine ești și care este trecutul tău, după cum am arătat mai devreme, nu este nimeni pe lumea asta care să merite harul lui Dumnezeu. El este gratis pentru toată lumea. Dumnezeu iartă orice, și nu refuză nicio inimă sinceră.

Avem nevoie să ne schimbăm prin reînnoirea minții, să ne îmbrăcăm cu omul nou, cel creat după asemănarea lui Dumnezeu, acel om pe care l-a creat și căruia i-a dat lumea în subordine. Acel om capabil să iubeasca fără interese, să ocrotească, să sară în ajutor, să fie la dispoziția altora și nu ocupat cu propriile preocupări .

Mântuitorul se numește mântuitor pentru că ne-a dezrobit de păcatul asupra căruia se va revărsa mânia lui Dumnezeu. Orice îi cerem ne va da, dacă vom cere având încredere în capacitatea Lui de a oferi orice.

Un om renăscut are capacitatea și puterea să se implice în rezolvarea probemelor lumii, are disccernămât sănătos prin care i-a decizii bune care nu afectează, sau reduc drastic efectele
negative asupra mediului, are influența asupra celor din jurul său și oferă un exemplu bun de urmat prin comportamentul lui.

Deci de unde vin războaiele, foametea, lipsurile, problemele și toate conflictele dintre noi? dintr-o inimă împietrita și egoistă, orientată înspre ea însăși. Dar Dumnezeu îți oferă o invitație la procesul de transformare a vieții tale pentru a deveni acel om care prin stilul de viață să facă tot ce poate să nu participe la distrugerea mediului înconjurător, să i-a atitudine când o nedreptate are loc, să sară în ajutor celor ce au nevoie, practic să devi tot mai asemenea cu Cel ce te-a creat (adică cea mai bună versiune a ta, nu după cum zice lumea, ci după adevăr)

"Trezeste-te, tu, care dormi
si ridica-te dintre cei morti
iar Cristos te va lumina"