Cea mai veche minciună de când există umanitatea

Salutare și bine ai revenit la ViataAltfel!

Vreau să continui pe același subiect de data trecută, doar că azi am să vorbesc despre cea mai veche minciună de când există umanitatea, care a a fost spusă prima dată în Grădina Edenului și anume: că veți fi ca Dumnezeu. Poate că nu ai auzit despre acest concept exact în aceste cuvinte, dar sigur te-ai întâlnit cu oameni care te-au încurajat pe tine sau pe cei din jurul tău să îți găsești puterea înterioară; sau ți s-a spus că viața ta este rezultatul alegerilor tale, sau că dacă te gândești suficient de mult la un lucru îl poți manifesta. Toate aceste expresii, deși folosesc cuvinte diferite, indică spre similaritatea caracterului uman cu cel a lui Dumnezeu. Am să vorbesc azi despre acest concept promovat de NewAge.

Cei care practică învățăturile NewAge sunt păcăliți să creadă că umanitatea, în decursul ei a uitat este o extensie a Sursei și că s-a deconectat de ea, dar prin practici spirituale de tot felul, își poate reaminti lucrul acesta și se poate realinia și trăi în acea stare de conștiință.

Noi oamenii, într-adevăr suntem deconectați de Dumnezeu prin păcat și am reușit să ne reducem conștiința la tăcere în așa măsură încât am uitat de tot cine suntem. Am uitat că suntem creați și nu evoluați și că avem nevoie de îndrumare deoarece, înclinația noastră naturală este spre autodistrugere, indiferent dacă suntem conștienți de acest lucru sau nu. Starea aceasta de confuzie generală este rețeta perfectă pentru introducerea acestei doctrine false care permite oricărui om să fie spiritual dar fără a se supune Celui căruia îi aparțin toate; și deoarece adevărul este absolut și nemaleabil (care da, există), din ce în ce mai mulți sunt ademeniți să creadă o minciună amestecată cu puțin adevăr, dar care în realitate este menită să țină umanitatea cât mai departe de Dumnezeu sub pretextul că se apropie de adevărata cunoaștere.

 NewAge promovează ideea că în fiecare dintre noi există o conștiința divină care trebuie trezită, trebuie activată, iar în momentul în care te-ai trezit, îți reamintești că ești dumnezeu împreună creator cu Sursa.

Această Informație pătrunde adânc în interiorul omului, mai ales celui care își pune sinele pe piedestal și îi hrănește egoul mereu flămând iar atunci când este convins că deține un adevăr care este doar pentru o categorie foarte redusă de oameni, îl face să se simtă superior, iluminat și este dispus să aprofundeze cât mai mult deoarece egoul nu poate fi săturat niciodată.

Isus ne-a poruncit să îl iubim pe Dumnezeu cu tot ceea ce suntem, și știm bine cu toții cât de greu este să facem asta, de aceea ignorăm această poruncă și căutăm putere în altă parte și din cauza acestei slăbiciuni, diavolul are acces liber să folosească aceeași minciună prin care i-a păcălit pe primii oameni și anume că veți fi ca Dumnezeu, și să ne îndepărteze de Adevăr. Trebuie să înțelegem că tot cădem în aceeași capcană de mii de generații, aceeași minciună, aceeași strategie și tot nu învățăm. Nimic nu este nou, toate au mai fost și toate vor mai fi deoarece trăim într-o lume finită, cu resurse limitate.

Adevărul este că ne-am îndepărtat de Creator și am uitat dependența noastră de Dumnezeu prin care viața însăși nu ar fi posibilă. Din această cauză am început să credem în noi înșine si să ne păcălim că avem puterea să ne creăm propriile destine. Dar este fals, dacă teoria asta ar fi aplicabilă, nu ar mai exista nici boli, nici războaie și nici sărăcie, pentru că am putea să le eradică prin puterea noastră creatoare. Dar teoria este falsă, și Sursa nu funcționează, pentru că sursa este de fapt dușmanul care nu are putere creatoare, ci doar se folosește de ceea ce Dumnezeu deja a creat.

Omul este puternic numai când este aproape de Creatorul său, pentru că Dumnezeu însuși se luptă pentru el. 

Suntem ademeniți de misterul și complexitatea doctrinei NewAge pentru că prin definiție ne place să ne complicăm viețile. Nu ne plac lucrurile simple. Din acest motiv, curentul devine atât de popular pentru că satisface simțurile omului firesc prin teorii științifice și metafizice. Cei care și-au însușit această doctrină chiar cred că noi suntem o extensie a lui Dumnezeu și că trebuie să evoluăm și să ne trezim prin meditație, disciplină și maturizare spirituală, pentru a ne reaminti acest lucru și pentru a trăi în acea stare de conțiință. După cum am mai spus, și eu am fost ademenită să cred același lucru și înțeleg bine cât de mult sens are. Dar nu este adevărul, ci este o minciună manjită cu puțin adevăr; suficient cât să îi convingă chiar și pe creștini că Adevărul biblic nu este complet și că Dumnezeu sigur nu se supără dacă ne inspirăm și din alte surse.

Pericolul mare este că această doctrină îi smulge pe oameni din brațele lui Cristos și îi face să aibe falsa impresie că dețin un adevăr mai complet, că sunt mai iluminați, înțelepți și îi face să îi privească de sus pe creștini.

Dumnezeu este același din veșnicii, El nu își schimbă nici caracterul nici legile, El a lăsat la dispoziția fiecărui om toate informațiile necesare pentru a-L putea cunoaște. Nu este ascuns într-un set de principii sau adevăruri secrete și ascunse. El și-a facut publică identitatea de la începutul începutului și nu a ascuns nimic de nimeni. Oricine își dorește Îl poate cunoaște în toată splendoarea Lui. Dorința Sa cea mai mare este ca niciunul din noi să noi piară, de aceea a facut o cale prin Cristos, prin care portalul dintre lumea noastră și lumea Lui este deschis și poate fi accesat de oricine atâta vreme cât persoana este în viață.

Oricine susține că acest adevăr nu este complet este indus în eroare. Noi nu suntem dumnezei, ci suntem creați de un Dumnezeu perfect, care este dragoste și care are un scop clar pentru orice om. Nu trebuie să îți reamintești nimic, ci Îl poți cunoaște 100 %, poți să ai o relație personală cu El crezând în Fiul Său. Acesta este Adevărul de la care diavolul vrea să te devieze, să te țină cât mai departe. Este atât de simplu, nu te lăsa ancorat în fabule complexe și infinite.

Viața începe să capete sens abia când omul înțelege că fără Dumnezeul Adevărat nu poate absolut nimic. El este cel căruia îi aparțin toate, deoarece El le-a creat pe toate, inclusiv umanitatea cu care vrea să se reîmpace, chiar dacă aceasta s-a răsculat împotriva Lui. 

Noi nu suntem nici dumnezei, nici extensii ale Sursei, ci avem putere în Numele lui Cristos să distrugem toată puterea întunericului și acesta este adevăratul motiv pentru care Diavolul ne minte.

Însușește-ți și tu acest Adevăr solid care stă în picioare de atâtea mii de ani. Fii vigilent și nu te lăsa influențat de acest curent care promite adevărul, dar este cea mai mare și cea mai de succes decepție din secolul în care trăim.

Există o singură Cale și un singur Adevăr și toate sunt Isus.

Până data viitoare, Trăiește ViataAltfel!

Pentru varianta audio/video click aici

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.