Cu cât timpul trece, cu atât pasiunea se răcește.

Ai avut vreodată vreun moment în care să faci un lucru, la care erai foarte bun, dar după o pauză ai ezitat să faci acel lucru din cauza neîncrederii? Sursa neîncrederii este nepracticarea. Pe bună dreptate repetiția este mama învățării, nu-i așa?

Azi voi vorbi despre cum mi-a arătat Dumnezeu că pentru a fi în plinătatea prezenței Lui, în fiecare moment, credința trebuie practicată în mod constant, fără întrerupere. Dar mai exact ce este credința? În Cuvânt, o definiție complexă o găsești în Evrei 11:1; pentru mine, în limbajul meu, credința este dovada lucrurilor încă nevăzute. Fără credință este imposibil să rămai pe Cale, iar credința este cea care te face întreg în pezența Lui. Fără niciun dubiu, ai nevoie de ea.

Revenind la subiectul de azi, vreau să îți povestesc despre cum mi-a vorbit Dumnezeu despre importanța perseverenței și practicarea continuă a credințe mele.

Unul din hobbyurile mele are legătură cu mersul pe bicicletă. Îmi place să parcurg trasee montane, de multe ori pe teren accidentat, prin păduri, unde cărarea este îngustă, plină de rădăcini și bolovani. Sunt foarte sigură pe mine, știu exact ce am de făcut, care este limita și mă bucur oridecâte ori am ocazia să fac asta. Cum iarna a trecut, mi-am scos bicicleta la o tură și când am ajuns pe traseu, după câțiva metri m-a cuprins neîncrederea. Nu mai puteam înainta deoarece tot felul de gânduri cu probabilități au pătruns în mintea mea: abia plouase și totul era ud și alunecos, după atâtea luni de pauză nu mai aveam încredere în dexteritatea mea, că zona în care eram era izolată și dacă se întâmplă ceva nu știa nimeni unde sunt, cu alte cuvinte, scuze foarte bine întemeiate pentru a mă opri. Și deși stăpânesc bine tehnica, și am făcut asta de nenumărate ori, am decis că e mai sigur să renunț (ceea ce nu mă caracterizează deloc). Duhul Domnului a început să îmi vorbească imediat despre similaritatea acestui eveniment cu practicarea credinței.

Dumnezeu mi-a atras atenția în ziua aceea asupra importanței constanței, perseverenței. Cu cât te îndepărtezi mai mult de învățătura pe care Dumnezeu ți-a dat-o, cu cât petreci mai mult timp ocupându-te de chestiuni ce au de a face cu lumea în care trăim, cu cât amâni întâlnirea cu Dumnezeul tău, cu atât pasiunea ta pentru El se va răci, și încet și sigur nu vei mai avea aceeași încredere în aptitudinile tale și te vei opri din a le mai practica, iar scuzele vor fi foarte bine întemeiate și vor avea sens. Dar Dumnezeu ne cere să umblăm prin credință nu prin vedere și să nu ne orientăm după impresii, opinii sau tot felul de motive.

De cele mai multe ori, a urma Calea, nu este o chestiune de logică, dacă ar fi așa, toată lumea ar fi creștină. Dumnezeu ne cere să facem lucruri care pentru noi nu au sens pe moment, ori par a fi decizii care nu ar avea cine știe ce impact sau rost asupra vieții noastre. El ne cere să avem încredere în planul Său și să urmăm cu diligență instrucțiunile Sale. Răsplata fiind întotdeauna binele nostru atât pe plan material, cât și spiritual, pentru că Tata are întotdeuna dreptate.   

Pentru a putea fi mereu pe aceeași lungime de undă cu Dumnezeu, trebuie să fi familiarizat cu vocea Lui. La fel ca într-o relație cu o persoană, cu cât petreci mai mult timp în prezența acelui om, cu atât vei recunoaște mai ușor vocea sa, chiar și dintr-o mulțime mare de persoane. Deci, este necesar să fii constant în practicarea și consolidarea relației personele cu Dumnezeu și să nu lași garda jos lăsând relația dintre voi să se răcească pentru că, atunci când vei vrea să o reiei, te vei confrunta cu îndoiala. Când vei vrea să mergi în fața lui Dumnezeu tot felul de gânduri vor pătrunde în mintea ta și, ca și în experiența mea cu bicicleta, te vor putea chiar și opri din intrarea în prezența lui.

Poate ești într-o fază în care, ești ușor departe de Dumnezeu, ceea ce vreau să te asigur, este că, avem la Tatăl un mijlocitor, care este Isus și care nu refuză niciodată pe nimeni. Trebuie doar să începi să parcurgi primii metrii pe traseu. Primii pași sunt cei mai grei, dar ușor, ușor îți vei reaminti că tu de fapt știi să faci asta, că ești chiar bun la asta și vei prinde demaraj.

Concluzia pentru noi toți este că Dumnezeu vrea să facă parte din viețile noastre, că El ne vorbește tuturor pe limba noastră și niciodată, El nu crează confuzie. Prin experiența mea cu bicicleta, ceea ce Dumnezeu a vrut să-mi spună este că atunci când lași praful să se depună peste ceva, când vei vrea să practici din nou acel lucru, vei pierde timp învățând ceva ce tu deja știi, dar trebuie să te lupți cu neîncrederea și îndoiala și abia după aceea te vei putea bucura de experiență, în loc să te avânți cu încredere pe traseu știind că știi exact ce ai de facut pentru ca întreaga experiență să fie plăcută.

Experiența asta poate rezona cu oricine, sunt sigură că, cel puțin o dată, ai trecut printr-o situație similară și înțelegi cum e să te reapuci de un lucru la care erai foarte bun și sigur pe tine dar ai avut ezitări după o anumită pauză.

Să nu lăsăm praful să se depună pe credința noatră. Să fim diligenți în practicarea ei, în citirea Cuvântului care este de fapt sursa credinței. Și mai presus de orice, să Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc în toate, în fiecare zi. Astfel, vom evita situațiile în care, în loc să parcurgem traseul cu entuziasm, va trebui să pierdem câțiva metrii în care trebuie să ne reamintim cum se face. Sper că are sens și că primești și tu aceeași revelație pe care eu am primit-o.

Ține minte, trăiește, dar Trăiește ViațaAltfel, după standardul lui Dumnezeu!

Pentru varianta video click aici